SĂNĂTATE
Gradul de sănătate a cetățenilor Bacăului este un factor important în dezvoltarea orașului. Pe lângă finanțarea adecvată a serviciilor medicale, în limitele legale, primăria trebuie să își concentreze toate eforturile în activitățile de prevenție în sănătate. Pe termen mediu prevenția este mult mai ieftină atât pentru cetățean cât și pentru comunitate.
Prevenție înainte de toate
Un Bacău prosper este format din băcăuani sănătoși. Îmi propun să creez un mecanism permanent de stimulare a prevenției în sănătate. Acest mecanism va stimula băcăuani să își facă analize anuale de sănătate, să facă sport și să fie mai bine informați despre o nutriție echilibrată și sănătoasă. Voi monitoriza numărul și cauzele îmbolnăvirilor și alături de comunități de experți în domeniu voi promova politici publice pentru a elimina principalele cauze care știrbesc sănătatea băcăuanilor.
Eliminăm mortalitatea prevenibilă @ Bacău
Din nefericire, România1 este pe primul loc în Europa la decesele premature și prevenibile prin intermediul tehnologiilor și cunoștințelor medicale actuale. 680 din 100.000 români suferă decese premature sau prevenibile în fiecare an.
Voi iniția un program public pentru prevenirea cazurilor de mortalitate prevenibilă (cum este embolismul pulmonar) astfel încât niciun băcăuan să nu mai aibă de suferit dintr-o cauză prevenibilă.
Spitalul municipal trebuie redeschis și dat în folosința băcăuanilor. Acest obiectiv va fi o prioritate în mandatul nou. De asemenea, voi continua și accelera renovarea și modernizarea spitalului TBC.
Triaj probleme de sănătate @ Răspunsuri rapide și corecte
În colaborare cu medicii de familie, și prin finanțarea de cursuri de specialitate dar și campanii de informare, îmi propun să creez un mecanism de pre-triaj pentru pacienții care ajung în mod obișnuit la UPU Bacău. Astfel vom descongestiona sistemul de urgență, pentru ca acesta să fie folosit doar de cazurile de urgență, și băcăuanii vor avea acces corect și mai rapid la un diagnostic.
Telemedicina @ Bacăul inovator
Îmi propun, alături de medicii de familie și de organizații non-guvernamentale, să inițiez în Bacău un sistem de telemedicină. Un astfel de sistem va fi benefic pentru băcăuanii greu deplasabili sau pentru băcăuanii care au scheme de tratament complexe și au nevoie de un sfat medical. Accesul la acest sistem se va putea face de pe orice telefon smart.
Ortodonție @ Bacău
Bacăul ca toată România are cea mai mică practică de ortodonție (prevenirea și tratarea iregularităților dentare și faciale). Îmi propun să creez un sistem public de finanțare a intervențiilor de întreptare a dinților pentru copiii băcăuani care au nevoie de un astfel de tratament.
Medicii și asigurarea @ Spitalul Municipal asigurat
Ținând cont de modul actual în care funcționează asigurările pentru medici, cât și sistemul de investigare a problemelor în medicină, îmi propun ca Spitalul Municipal să încheie o asigurare pentru toate serviciile medicale oferite, acoperind toate daunele. Astfel medicii vor fi protejați de eventuale probleme, având confortul acestei asigurari, și nu vor mai fi nevoiți să practice o medicină defensivă. Pe de altă parte, managementul va putea lua măsuri clare și directe dacă performanța medicală nu este conform așteptărilor cetățenilor.
Managementul spitalului va fi ales prin concurs public, nu pe criterii politice, și toată activitatea managerială va fi transparentă: începând cu anunțurile de concursuri pentru posturi în spital.
OBIECTIVE
- Crearea unui indicator sintetic al nivelului de sănătate a băcăuanilor măsurat anual
- Stimularea efectuării analizelor medicale anuale;
- Campanii de informare și educație despre nutriție și sport
- Programe comunitare pentru tratarea și prevenirea dependențelor
- Modernizarea cabinetelor medicale școlare
- Telemedicina în Bacău și triaj inteligent
- Program prevenire mortalitate prevenibilă
- Centre de permanenta in sanatate in fiecare zona a Bacaului (tratare cazuri urgente usoare)
OBIECTIVE
● Crearea unui indicator sintetic al nivelului de sănătate a băcăuanilor măsurat anual
● Stimularea efectuării analizelor medicale anuale;
● Campanii de informare și educație despre nutriție și sport
● Programe comunitare pentru tratarea și prevenirea dependențelor
● Modernizarea cabinetelor medicale școlare
● Telemedicina în Bacău și triaj inteligent
● Program prevenire mortalitate prevenibilă
BENEFICII
● Îmbunătățirea nivelului de sănătate al băcăuanilor
● Un oraș prosper este un oraș cu oameni sănătoși
● Creșterea calității vieții
● Acces facil la diagnostice inițiale
● Depolitizare și eficientizare Spitalul Municipal